EXCLUSIV | Primele imagini cu Andrew Tate și fosta polițistă, încătușați în dubă, după arestare (FOTO-VIDEO)

Publicat: 30/12/2022, 22:35
Actualizat: 31/12/2022, 01:15

Gândul a intrat în posesia primelor imagini cu Andrew Tate și fosta polițistă, în duba oamenilor legii, după arestarea lor preventivă pentru 30 de zile. Ei vor fi duși în Arestul Central al Poliției Capitalei.

Frații Tristan și Andrew Tate au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, vineri, alături de fost polițista implicată în dosarul în care sunt acuzați de trafic de persoane.

„În cursul acestei seri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor 4 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Decizia a fost dată de judecătorii Tribunalului București, dar nu este definitivă. Ea poate fi atacată la Curtea de Apel București, lucru deja confirmat de avocatul celor doi frați Tate, Eugen Vidineac, de la Baroul Brașov.

„Am contestat-o, urmează sa decidă Curtea de Apel București în contestație soluția finală. Nu suntem într-o fază procesual-penală, în care se dovedește vinovăția sau nevinovăția. Suntem pe măsuri preventive, se discută oportunitatea luarea măsurilor preventive, nu se discuta despre vinovație”, a precizat avocatul.

Frații Tate, „loviți” de mascați, știrea finalului de an în lumea mondenă. Reținerea pentru 24 de ore a celor doi, Tristan și Andrew Tate, și trimiterea lor de către procurorul DIICOT în fața unui judecător cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile a fost doar apogeul acestui caz amplu.

În luna aprilie a acestui an, polițiștii și procurorii ilfoveni au efectuat o primă descindere la vila din Pipera a fraților Tristan și Andrew Tate. Cei doi erau acuzați că au sechestrat două femei (una, cetățean american) care urmau să fie traficate pe piața sexului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Interzis la volan! Legea care se aplică în toată România. Vei fi reținut pentru 24...
O mare companie din România concediază. Sunt probleme uriașe
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor